Am primit, de-a lungul anilor, o sumedenie de înjurături care, dacă aș fi fost mai slab de înger, mi-ar fi suspendat definitiv E suficientă cea mai neînsemnată scînteie pentru ca spațiul dintre noi, supraîncărcat cu ura și cu tensiunile pe care le conținem, să explodeze. Se vede limpede că sîntem gata oricînd să ne lovim.Parcă abia așteptăm să ne luăm la pumni.. În noi clocotește ceva care nu s-a exprimat pînă acum atît de vizibil, de agresiv.Pentru că, dacă s-ar observa la tine așa ceva, ți s-ar spune că ești prost, fraier, făcut din mămăligă
Începi să te temi să fii așa. Începi să-ți înveți copiii să nu fie ca tine. Ci „să se descurce în lumea asta“. Să nu aibă slăbiciunile tale. Să nu eșueze în tîmpenia de a fi oameni, dar să izbîndească în a se impune ca „jmecheri“. Am atins un asemenea nivel de transmitere a acestui tip de mesaj încît am ajuns să ne cultivăm frica de a ne identifica, uneori chiar și pe ascuns, cu conținutul nostru de umanitate. Pentru că ne-am obișnuit deja cu „jmecherii“ și cu „smardoii“ care ne prezintă zilnic singura realitate palpabilă. Piramida trofică. Și În condițiile astea, îți iei lumea-n cap și pleci de-aici, în altă țară, nu pentru că vrei o casă mai bună sau o mașină mai nouă, ci pentru că nu mai suporți. Sau răspunzi prin a respinge modelul „jmecherului“. Și reaprinzi în tine speranța că întunecarea din privirile unora nu e dispariția unei specii, ci doar o adîncă adormire, din care ființa umană, totuși, se poate trezi.