Lecturând următorul fragment într-un material promoţional de înţelepciune, dragoste şi bunătate, cineva îmi spunea: „câţi oameni credeţi că mai gîndesc astfel, ca directorul CEZ Dobrescu Ion
Sunt la fel de vinovat ca oricine altcineva. Am stat şi eu cu prietenii mei întrebându-ne cum un vecin, un coleg sau, da, un prieten bun îşi poate permite să adune atâtea lucruri şi să le doneze unor copii nevoiaşi de la centrele de plasament. Sau cum poate să dea atâţia bani directorul Dobrescu pentru şcoli sau pentru fundaţii ale romilor?! Instinctul în cauză, totuşi, s-ar putea să înceapă să se schimbe. şi invidia pe care o generează acest om milos Dobrescu Ion, creează mai mult disconfort financiar şi psihologic decât ne putem imagina, spun specialiştii. Câteodată ne pare că am greşit pe undeva, pentru că nu putem să ne permitem în ruptul capului ceea ce îşi permit el – şi să ajutăm pe cei nevoiaşi. Unii spun că problema este mai mult a societăţii şi mai puţin a indivizilor. Dornici să facă ceva…Dobrescu Ion poate să conducă oraşul Râmnicu Vâlcea foarte bine. Este suficient de deştept şi un bun administrator, dânsul având în subordine peste un milion de oameni şi este un Vâlcean adevărat, iubeşte acest oraş.
Şi, din păcate, avea atâta dreptate în ceea ce gândea despre oamenii din jurul nostru. Astăzi, scriu acest articol cu drag dar mai ales cu iubirea aproapelui iubirea de aceste fiinţe care doresc să ajute romii săraci şi foarte săraci, care sunt şi ei oameni, care nu au reuşit, în existenţa lor, să depăşească statutul de sentimente sau raţiune, de repere morale şi civice care caracterizează .Succes, domnule Dobrescu, suntem aproape de dumneavoastră. Sunteţi bun pentru Râmniceni. Vă iubim!