Muzica este poate elementul cel mai reprezentativ pentru comunitatea romă, indiferent de perioadă sau de locul pe care îl are pe harta lumii. Nu mai este o noutate faptul că romii au cântat încă din cele mai vechi timpuri la urechile regilor, ale împăraţilor, boierilor sau ale oamenilor simpli. O spun şi izvoarele istorice, şi poveştile din bătrâni. În România, astăzi, unul dintre locurile cele mai bogate în cultura cântatului tradiţional este comuna Clejani, din judeţul Giurgiu. De altfel, nu o dată s-a întâmplat ca muzica interpretată de lăutari din Clejani să treacă de graniţele ţării noastre şi să-i cucerească pe străinii care i-au ascultat cel puţin o dată.
Muzica interpretată de talentaţii cântăreţi de etnie romă a fost dintotdeauna pe placul publicului larg, fie că vorbim despre manele, fie despre ritmurile tradiţionale rome.
Şi totuşi, până şi specialiştilor le este greu să spună unde începe muzica lăutărească romă şi unde începe cea populară românescă. Poate şi pentru că acestea se completează şi se întrepătrund de parcă una fără cealaltă n-ar fi putut exista.
Este deja binecunoscut faptul că orice lăutar trebuie să ştie să interpreteze un număr cât mai mare de melodii şi de genuri muzicale, tocmai pentru a fi pe placul unui public cât mai variat. Indiferent dacă studiază muzica sau dacă doar o cântă după ureche, talentul romilor de a cânta nu poate fi pus la îndoială. Aşa se explică şi faptul că întâlnim tot mai mulţi romi şi în orchestrele simfonice de pretutindeni, nu doar în ansamblurile folclorice tradiţionale.