Viaţa în închisoare te ajută să vezi oamenii şi lucrurile aşa cum sunt, în adevăr. Intri aici răsfăţat, râzgâiat – eşti vindecat de fasoane si ifose. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, iesi nepăsător.
Când am scris asupra evenimentelor care se derulează repede şi dur ca într-un film prost, trecerea cumplită de la viaţa cu care te-ai obişnuit afară la cei patru pereţi umezi şi reci, cu mirosuri infecte, gângănii şi libărci care te invadează. Absenţa libertăţii te doboară în câteva luni. Viaţa te împinge să stai în spatele gratiilor şi nu înţelegi unde ai greşit! Să presupunem că Dumnezeu îţi pune o întrebare: Cum ai prefera să mori? În puşcărie sau călcat de o maşină? Subconştientul colectiv rezumă în ciuda oricăror statistici că sărăcia este socotită ca o virtute iar bogăţia – un păcat, proporţional cu contul bancar. Iar puşcăriile gem de infractori care provin din mediul proletar. Se naşte întrebarea legitimă: dacă mobilul de asemenea creaţie nu ascunde trecerea obscură, vampirizată, manipulate, groteşti.
Scriu despre persoane reale cu întâmplări mari sau mici, să urmăresc şi să comentez, dar fără trăiri sufleteşti.
. Starea naturală a omului este de a fi liber şi de a socializa cu cine doreşte. Dar timpul este crucea pe care ne răstigneşte plictiseala. Cel obosit de sine oboseşte şi pe alţii. Gardienii, din păcate, sunt văzuţi ca nişte sperietori. Dar dacă îi dezbraci de uniformă, sunt oameni ca noi toţi.Maleabilul învinge rigiditatea, ceea ce este maleabil este mereu superior. Oamenii sunt trataţi în general ca pe nişte obiecte, de aceea simt nevoia să existe.
Închisorile sunt mai curând centre de perfecţionare în delincvenţă, decât instituţii de reeducare.