Dumnezeul familiei de romi este copilul, întruchipare a purităţii absolute, garanţie a continuităţii neamului. Normele onoarei şi ale „pakiv”-ului interzic unei femei să treacă prin faţa unui bărbat, ea este obligată să-şi anunţe trecerea cu „arakh!” (fereşte!) sau „ambold!” (întoarce-te!), iar bărbatul trebuie să întoarcă privirea în altă parte, pentru a-i lăsa cale liberă. In schimb, o femeie cu un copil in braţe, considerată a fi purificată de prezenţa copilului, poate trece oricând prin faţa bărbaţilor.
Botezul este şi el înţeles ca un act magic de purificare, apa sfântă (aghiazma) fiind luată din biserică de femeile, care, mai târziu, îşi vor stropi casele şi rudele pentru a le proteja de impuritate – „maxrimos”. După botez, timp de o zi, copilul nu trebuie să fie sărutat de nimeni pentru a nu-i fi furat botezul. Acest gest apotropaic este completat de un gest reparatoriu: în momentul în care copilul se îmbolnăveşte, el este botezat a doua oară, pentru a se vindeca. Explicaţia care se dă de obicei este că „o jekhto bolimos ci geto” (primul botez nu a mers) sau „o jekhto bolimos n-as lacho” (primul botez nu a fost bun), interpretându-se că repetarea actului magic poate avea rezultatele dorite.