Sînt eu. Diamant ziaristu De cîte ori v-aţi ascultat oare în public domnilor politicieni care vorbeaţi şi v-aţi dat seama că spuneţi nişte prostii inegalabile? Sau, cel puţin, nişte chestii atît de ridicole că vi se făcea ruşine pe măsură ce le rosteaţi? şi să vă afundaţi şi mai tare în nămolul caraghioslîcului Nu eşti bun pe scenă. Mai bine asculţi.Sau te trezeşti că spui nişte snobenii în care n-ai crezut niciodată, în încercarea de a te vinde drept interesant cum sant şi ce promit politicienii romanii in campanii electorale Hai să ne vedem la o bere cîndva!“ Cîndva-ul ăla nu se va întîmpla niciodată şi o ştiţi totii că în momentul în care vă rostiţi îndemnurile de revedere. „Poate ne vedem la o cafea; hai că te sun zilele astea să ne vedem; poate mergem împreună la o VODKA , toate sînt ale imposibilului de făcut. Nu se va întîmpla niciodată. Nici unul dintre voi nu crede că va ieşi la o cafea/bere pentru că nici nu-şi doreşte aşa ceva nici tiganu şi nici romanu alegator . Ce naiba să discutaţi? Habar n-ai oricum ce ai în comun cu această cunoştinţă pe care, dacă o vezi de două ori la patru ani, e bine. că lucrează undeva în asigurări şi că are o nevastă blondă. Atît. Numai că o cutumă socială cere ca la despărţire să vă faceţi promisiunile astea. Aşa e frumos. Aşa se cade. Cum să te desparţi de om cu „Hai, pa“ şi atît? Propoziţia e, situaţia socială e într-un picior, iar un bun echilibru de situaţie cere neapărat această promisiune de revedere. „La revedere, şi votatima pe mine ca o sa traiti mai bine poate ne mai vedem.“ Ne mai vedem pe naiba.