Pata-Rât se află la doar câţiva kilometri lângă Cluj-Napoca, în nord-vestul României, dar pare la ani lumină distanţă de străzile cochete şi arhitectura barocă a centrului oraşului transilvănean. Aici sunt depozitate în cantităţi enorme gunoaiele şi resturile menajere ale oraşului şi regiunii şi aerul înţeapă din cauza mirosului de deşeuri. Aproximativ 1.800 de oameni trăiesc în Pata-Rât, aproape toţi fiind romi, locuind în condiţii improprii şi deprimante, într-o tabără improvizată, lângă groapa de gunoi. Mulţi au fost daţi afară din locuinţele improvizate din oraş şi forţaţi să stea în barăcile înghesuite ale taberei. Linda Zsiga, o femeie romă în vârstă de 37 de ani care a petrecut mai mulţi ani locuind în Pata-Rât, după ce ea şi familia sa au fost evacuaţi din locuinţele în care stăteau în centrul Clujului, în 2010, duce o campania pentru a închide locul şi a-i muta pe cei care stau aici în locuinţe sociale din oraş. Până acum, ea nu a avut mare succes, în ciuda promisiunilor venite de la guvern şi a presiunii din partea insituţiilor europene. „Nimeni nu merită să trăiască aici“, a spus femeia, arătând înspre groapa de gunoi. „Când locuiam aici, nici nu puteam deschide geamurile în propria mea casă, din cauza mirosului. Toţi cei care au nevoie de locuinţe sociale ar trebui să le poată obţine“. Zsiga voia să participe la alegerile europarlamentare din acest weekend, drept candidat pentru o coaliţie de stânga proaspăt formată, dar grupul nu a reuşit să adune cele 200.000 de semnături necesare ca un partid să fie înregistrat în România. În toată Uniunea Europeană, există doar un număr mic de candidaţi romi şi chiar mai puţin sunt aleşi.