Două proiecte cu fonduri europene de 11,6 milioane de euro, dedicate populației de etnie romă, se derulează în comunele Dragomirești și Pungești din județul Vaslui. Grupul-țintă: fix 1102 persoane din satele Doagele și Rădeni, comuna Dragomirești, și satele Cursești Deal, Pungești, Stejaru și Rapșa, din comuna Pungești. Cu bani europeni sunt calificate gratuit mai multe sute de persoane, este alocată finanțare pentru câteva zeci de afaceri, dar și pentru reparații pentru zeci de case; alte câteva sute de copii primesc pachete cu îmbrăcăminte și rechizite școlare; de asemenea, sunt organizate campanii de conștientizare privind combaterea discriminării și promovarea multiculturalismului.
Pachete pentru elevi și case reparate
În cadrul proiectului european se vor desfășura mai multe activități, cu scopul de a stimula participarea elevilor din școlile partenere în cadrul acestui proiect și, implicit, de a preveni părăsirea timpurie a școlii. Astfel, 245 de copii din grupul țintă din cele două școli partenere vor primi pachete în valoare de 1.800 de lei fiecare, cu rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte.