
Respect pentru Părintele Vețeleanu
Am stat de vorba cu Părintele Veteleanu Petre din Orasul Ocnela Mari Valcea.
Amintindu-şi de hirotonie, părintele Veteleanu povestea: „Stând în faţa icoanei Sfintei Fecioare şi rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin şi ocrotire, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, numai dorinţă de a sluji.
Deşi avea doar 25 de ani când a călcat pentru prima dată în acest loc, preotul Veteleanu din Ocnele Marii şi-a înţeles pe deplin misiunea: să se dedice lui Dumnezeu şi oamenilor. Aşa a început să deruleze mai multe acţiuni sociale care priveau romii și romanii, treptat, au angrenat întreaga comunitate.
După câteva lecţii de religie oferite copiilor îi punea la masă să mănânce. Ceea ce făcea el pentru copii a atras atenţia şi