Mediatorul şcolar acţionează ca agent al comunităţii în relaţie cu şcoala, reprezintă comunitatea în şcoală şi şcoala în cadrul comunităţii.
Sarcina principală a mediatorului şcolar este să sprijine participarea tuturor copiilor din comunitate la învăţământul obligatoriu, prin încurajarea implicării părinţilor în educaţia copiilor şi în viaţa şcolii şi prin facilitarea cooperării între familii, comunitate şi şcoală.
Mediatorul şcolar este angajatul şi subordonatul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau al centrelor de resurse şi de asistenţă educaţională, înfiinţate şi organizate conform Ordinului Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 5418/2005. Angajarea mediatorului şcolar se face la solicitarea şcolii şi/sau a comunităţii, la propunerea inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, la cererea autorităţilor publice locale, a organizaţiilor guvernamentale şi non-guvernamentale.
Îndrumarea metodologică a activităţii mediatorului şcolar revine centrului judeţean de resurse şi de asistenţă educaţională, iar coordonarea şi monitorizarea activităţii acestuia conducerii unităţii/unităţilor de învăţământ preuniversitar în care mediatorul îşi desfăşoară activitatea.