Un studiu de la 1837, aparţinând istoricului şi politicianului Mihail Kogălniceanu, cel de numele căruia se leagă dezrobirea romilor, aceştia ar fi ajuns prima dată în ţările române în secolul XIII, încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. De altfel, un document semnat de domnitor scoate în evidenţă prezenţa acestei etnii chiar înainte de venirea pe tron a voievodului: “Io, Mircea Voievod, întăresc darul răposatului meu unchi, Vladislav Voievod, către mănăstirea Sfîntul Anton din Vodiţa: satul Jidovstiţa, livezile din Bahnino, morile de pe Bistriţa şi patruzeci de familii de ţigani”. După unii istorici, drumul pe care ar fi ajuns romii în principatele române coincide cu drumul năvălirilor romane, Nicolae Iorga fiind unul dintre susţinătorii acestei idei. În 1456, romii sunt aduşi masiv, din sudul Dunării, de Vlad Ţepeş. Tot din acea perioadă ne-a rămas şi cunoscuta epopee “Ţiganiada”, a lui Ion Budai Deleanu. În principatele române, romii au intrat în robia celor bogaţi, iar ei au fost împărţiţi în trei categorii: romi domneşti, romi mănăstireşti şi romi boiereşti. “Erau ţiganii domneşti şi foarte mulţi; aceştia constituiau un venit mare în bugetul statului; erau ţiganii mănăstireşti şi ai aşezămintelor publice, ale cărora servicii intrau în trebuinţele zilnice ale acestor comunităţi; erau, în fine, ţiganii particulari, ţiganii boiereşti, care constituiau personalul de servitori în curţile boiereşti, bucătari, vizitii, rândaşi, feciori în casă, slujnice, bucătărese, cusătoriţe. Boierii cei bogaţi aveau chiar capele de muzici sau tarafe de lăutari. Toate aceste funcţiuni se exercitau de ţigani; dezrobirea lor era dar combătută de trebuinţele zilnice şi casnice ale vieţii familiilor, de aceea emanciparea nu s-a putut face decât treptat şi sub două domnii, atât în Moldova, cât şi în Muntenia”, spunea Mihal Kogălniceanu într-un discurs la Academia Română, în 1891, despre cele mai mari reforme făcute în ţările române.
