Shadow

Lăutarul român care a ajuns salvatorul ţiganilor din Franţa. „Sunt mulţi care fac avere de pe urma dramelor romilor

Muzicianul Viorel Costache a ajuns în Franţa în 2012, după ce medicii români i-au spus că suferă de o boală incurabilă şi că nu mai are prea mult de trăit. A fost salvat de francezi. Aşadar, a hotărât să rămână în ţara adoptivă, unde a lăsat deoparte acordeonul pentru a se dedica protejării drepturilor romilor din Hexagon.

Viorel Costache are 60 de ani, este originar din satul Frumuşiţa, judeţul Galaţi, şi trăieşte în Franţa din 2012. Viorel a fost lăutar toată viaţa, a început să cânte la acordeon pe la 4-5 ani. A cântat la sute de nunţi, dar a cântat cu simţ de răspundere. A atins excelenţa în meseria lui – din 2000 până în 2012, a fost acordeonist profesionist la ansamblul „Doina Brateşului“, unde a cântat numai muzică autentică, atât folclor, cât şi lăutărească.  A ajuns în Hexagon într-o situaţie-limită. A aflat că doar acolo se poate trata de o boală foarte gravă de ficat, pentru care, în România, i se dăduse un verdict dur: mai avea de trăit cel mult patru ani. Medicii francezi au contrazis prognosticul românilor şi l-au vindecat pe Viorel Costache în mai puţin de un an. La început, a crezut că a trăit o minune. Cu timpul, a realizat că miracolul nu a apărut din senin, ci este rodul sistemului medical francez, „incomparabil mai atent cu oamenii şi mai evoluat ştiinţific decât cel din România“. Un „refugiat” medical Românul spune că-i înţelege pe refugiaţi mai bine decât oricine, căci, ca şi ei, a fost nevoit să ia calea străinătăţii pentru a avea şansa de a supravieţui. Ajuns la tratament în Franţa – mulţumită unei intervenţii a Crucii Roşii –, n-a putut sta locului. Aşa e el, fără astâmpăr. A cântat cu acordeonul prin pieţe şi-apoi a plecat la pas prin locurile în care trăiau românii şi romii, să vadă cum se descurcă. S-a gândit că poate chiar ar putea să-i ajute să-şi înţeleagă drepturile. La el în sat, în Frumuşiţa, fusese un fel de mediator social, deci ştia cât de cât să relaţioneze cu autorităţile, chiar dacă la început a trebuit să depăşească barierele lingvistice inerente. Mai târziu, după câţiva ani de stat în Franţa, a şi urmat un curs în acest sens, finanţat de Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *