Shadow

Școala romilor din Tinca: “poporul rom poate să se dezvolte dacă mișcarea pornește din interio

Într-un sat din Bihor, în școala privată așezată în mijlocul comunității din Tinca, copiii romi prind curaj să viseze. Am ajuns în timpul orelor, așa că intrăm mai întâi în sala cu masă ovală unde, aveam să aflăm mai târziu, la final de zi adulții se întâlnesc să schimbe vorbe despre cum s-a desfășurat ziua. Aici copiii intră și ies când doresc, uneori se așează pe scaunul directoarei, îi folosesc telefonul să se joace în pauză sau vin să negocieze ceea ce le lipsește cel mai mult – hrana sau biscuiții din programul național care, în acest început de an școlar, nu au mai ajuns la ei; școala face eforturi să acopere din fonduri proprii golul din stomacul copiilor, asta pentru că își dorește să-i și educe. După ore, dacă nu revin în curtea școlii, unii copii se strecoară tot aici. Pe coridorul școlii ne întâmpină steagul romilor și câteva panouri permanente care vorbesc despre originea, dezrobirea și Holocaustul romilor, dar și lucrări realizate manual de copii și fotografii din proiectul premiat la Gala Tinerilor din Mediul Rural. E Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, iar aici un astfel de eveniment nu trece niciodată neobservat – timp de trei zile în școală au loc activități cu copii, părinți și alte cadre didactice din județ. Daniela Tütös, directoarea Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor din Tinca, ne deschide toate ușile și ne introduce la fiecare clasă, copiilor și cadrelor didactice, oferindu-ne aceeași încredere și libertate de a cunoaște și de a explora școala, pe care copiii o primesc în fiecare zi. La finalul celor două zile petrecute în comunitatea din Tinca, ne-am întors la masa ovală și am stat de vorbă cu Daniela.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *