Shadow

Romii din Satu Mare sunt supărați: autoritățile își amintesc de noi doar la alegeri

Agenția Națională pentru Romi împreună cu Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Fondurilor Europene caută soluții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă populația de etnie romă din țara noastră.Prin intermediul unor întâlniri regionale, reprezentanții celor trei foruri stau de vorbă cu reprezentanții romilor din județe și consemnează problemele semnalate.

O astfel de întâlnire a avut loc luni, 3 iunie, la Satu Mare, cu participarea președintelui ANR, Daniel Rădulescu și a reprezentanților ANR din județele Bihor și Sălaj.

Prin intermediul întâlnirilor regionale, reprezentanții ANR află de la fața locului cu ce fel de probleme se confruntă populația de etnie romă din județe. Se dorește ca datele consemnate să contribuie la elaborarea unei noi viziuni strategice referitoare la incluziunea socială a romilor. Daniel Rădulescu, președintele ANR spune că strategia actuală, valabilă pînă în 2020, nu prea a dat roade din cel puțin trei motive, de aceea se caută noi modalități de abordare:

Din păcate, strategia nu prea avut aplicabilitate, iar motivele sunt lipsa finanțărilor necesare, lipsa implicării factorilor locali și mecanismul de implementare insuficient clarificat! De aceea, noi ne deplasăm în teritoriu și încercăm să venim cu o nouă viziune care să răspundă nevoilor cu care se confruntă oamenii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *