Shadow

Day: December 29, 2019

Tulcea: Elevi din comunităţi defavorizate, sprijiniţi să se întoarcă la şcoală

Tulcea: Elevi din comunităţi defavorizate, sprijiniţi să se întoarcă la şcoală

Actualitate, Social
  Elevi din comunităţi defavorizate din judeţul Tulcea au participat la un atelier de colinde prin sistemul de teleprezenţă, “Colinde, colinde, e vremea tele-colindelor”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) în cadrul proiectului “Accesibilizarea ofertei de educaţie şi formare pentru comunităţi şcolare defavorizate din judeţul Tulcea, prin utilizarea resurselor educaţionale deschise – ACCED”. Coordonatorul campaniei de conştientizare din cadrul proiectului, Marinela Peiciu, a declarat că activitatea a avut printre obiective valorificarea tradiţiilor. “Această activitate face parte din campania prin care încercăm să valorizăm tradiţiile, cultura comunităţi, să-i valorizăm pe copiii care provin din medii defavorizate şi care au nevoie să fie încurajaţi şi implicaţi ...
Brăila: 700 de copii din comunităţi defavorizate beneficiază de programul „Prima carte pentru acasă”

Brăila: 700 de copii din comunităţi defavorizate beneficiază de programul „Prima carte pentru acasă”

Actualitate, Social
Şapte sute de copii din mediul rural din judeţul Brăila vor primi, anul acesta, ‘Prima carte pentru acasă’, iar în 15 grădiniţe din cele mai defavorizate comunităţi vor fi amenajate centre de bibliotecă, pentru a încuraja cititul împreună cu cei mici, acasă şi la grădiniţă, în cadrul unui proiect implementat de Asociaţia “OvidiuRo” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Acţiunile fac parte din programul pilot de lectură în grădiniţe “Fiecare copil merită o poveste”, care are drept scop creşterea calităţii educaţiei preşcolare în mediile defavorizate. Intervenţiile “OvidiuRo” pentru creşterea calităţii educaţiei preşcolare în judeţul Brăila au început în 2016, când programul “Fiecare Copil în Grădiniţă” a fost transformat în program naţional prin Legea nr. 248/2015 privind stimulare...
Evaluări PISA: Este nevoie să le predăm elevilor transdisciplina

Evaluări PISA: Este nevoie să le predăm elevilor transdisciplina

Actualitate
Elevi din comunităţi defavorizate din judeţul Tulcea au participat la un atelier de colinde prin sistemul de teleprezenţă, “Colinde, colinde, e vremea tele-colindelor”, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) în cadrul proiectului “Accesibilizarea ofertei de educaţie şi formare pentru comunităţi şcolare defavorizate din judeţul Tulcea, prin utilizarea resurselor educaţionale deschise – ACCED”. Coordonatorul campaniei de conştientizare din cadrul proiectului, Marinela Peiciu, a declarat că activitatea a avut printre obiective valorificarea tradiţiilor. “Această activitate face parte din campania prin care încercăm să valorizăm tradiţiile, cultura comunităţi, să-i valorizăm pe copiii care provin din medii defavorizate şi care au nevoie să fie încurajaţi şi implicaţi în activit...