Președintele Partidei Romilor “Pro Europa” Bistrița-Năsăud, consilierul județean Emil Neia Lăcătuș anunță reluarea unei alte campanii importante pentru întreaga comunitate romă din județul Bistrița-Năsăud, „Încurajarea lecturii elevilor romi – Povești de acasă”
Marți , 17 decembrie, în sala de conferința a Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” este programată o întâlnire la care sunt invitați să participe oficialități locale, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean, inspectorul pentru minorități, Balazs Denes, liderii din sucursalele cu pondere mare de romi, mediatori școlari, sanitari, experti din cadrul mai multor primării, dar și elevi sau studenți care au primit recomandare pentru locurile destinate în licee, școli profesionale și universități pe locurile destinate romilor.
În fiecare școală unde există elevi de etnie romă, va fi organizat un concurs de eseuri cu următoarea tematică, ”Încurajarea lecturii în comunități și în școlile cu pondere mare de elevi romi”.