De multe ori mi-am zis că mă las de facultate, că n-are rost, chiar dacă ai mei trăgeau de mine să o fac, pentru că e ok să ai o diplomă și, dacă tot am început-o, de ce să o las acum? De ce? Pentru că mi s-a părut inutilă în mare parte, cu prea multă teorie plictisitoare. Dar acum, la finalul ei, pot spune că aș fi regretat dacă renunțam, pentru că am căpătat multe cunoștințe generale, o dezvoltate personală mișto într-o asociație studențească și o grămadă de prieteni.
Totuși, experiența facultății nu-i la fel de fun pentru toată lumea, mai ales când prejudecățile societății din care faci parte spun că te-ai născut de etnia greșită. Despre romii care-și continuă studiile după terminarea învățământului preuniversitar se discută prea puțin, iar când se discută, se face-n termeni de „a intrat pe loc special, clar mi-e inferior/inferioară”. Pentru a mai demonta din stereotipurile de genul acesta, am stat de vorbă cu mai mulți studenți romi despre tradiții, familie și discriminarea pe care au resimțit-o (sau nu) în facultate.