România încearcă să îşi unească forţele împotriva acestei tragedii, acum, mai mult ca niciodată. Nu e loc pentru certuri politice, nu trebuie să mai căutăm ţapi ispăşitori pentru nenorocirea asta. Pierdem timp şi nu ne face bine. Va fi o provocare majoră pentru noi toţi să implementăm măsurile de carantină totală într-o manieră coordonată şi eficientă, astfel încât pandemia să fie depăşită cât mai repede posibil, ratele de deces să fie reduse la minimum şi efectele economice negative să fie limitate. Un element important pentru toate măsurile este solidaritatea dintre noi toţi, la fel de importantă este responsabilitatea pentru respectarea acestor măsuri, dar mai ales grija pentru cei mai vulnerabili dintre noi. De 13 zile stăm în izolare, eu, soţia şi cei doi copii. În perioada aceasta, am ieşit de două ori din casă, să îmi fac aprovizionarea. Cu gura acoperită, cu mănuşi, am luat ceva pâine, apă, mălai, făină, dulciuri pentru copii, dar nu cu baxul, cu bucata, cât se ne ajungă pentru încă o săptămână şi să mai las şi altora. De fiecare dată când mă întorc de la cumpărături, copiii îmi trag plasele din mâna şi încep să caute. E atâta bucurie în ochii lor, mai ales când îşi împart dulciurile. Îi priveam şi vorbeam cu soţia despre cât de norocoşi suntem în vremurile astea grele. Şi noi, dar şi mulţi dintre dumneavoastră, suntem atât de norocoşi şi vreau să cred că în momentele astea conştientizăm avantajul pe care îl avem în lupa cu boala, în faţa celor mai puţin norocoşi. Vă mai amintiţi dumneavoastră de Roxana, fetiţa de 9 ani din Vaslui, care mergea aproape zilnic flămândă la şcoală şi care îşi dorea să mănânce nişte piure cu carne şi salată? Oare ce face Roxana acum? Îi mai duce cineva piure cu carne? Oare ce fac acum cei peste 4 milioane de români săraci? Nenorocirea asta îi obligă şi pe ei să stea în casă. Dar ce facem pentru cei care nu au casă? Îi obligă pe mulţi să se spele pe mâini cu apă şi săpun, să se dezinfecteze. Ce fac aceştia dacă pur şi simplu nu au cu ce?
