Shadow

Eforturile unor autorităţi pentru a-i ţine în izolare pe romii întorşi din străinătate. „Nu prea au înţeles ei că trebuie să-şi asigure traiul din venituri proprii

De două – trei ori pe zi, patrule ale forţelor de ordine se deplasează pe străzile unde locuiesc persoanele izolate pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile impuse de autorităţi. Alexandru Măchiţă, primarul localităţii, spune că mai aşteaptă încă un val de persoane care vor reveni acasă şi că totul depinde de conştiinţa lor. „Sâmbătă, au mai venit încă 15 cetăţeni. Au fost preluaţi, în condiţii de siguranţă, din gara Urziceni, şi aduşi la domiciliu. Noi i-am notificat prin hârtii scrise şi ei au luat la cunoştinţă privind necesitatea izolării la domiciliu. Cei mai mulţi dintre ei s-au întors din Franţa şi câţiva din Germania. Suntem în contact permanent telefonic cu ei, atât eu, cât şi viceprimarul, dar şi expertul Primăriei pe probleme de romi. Nu prea au înţeles ei că trebuie să îşi asigure din venituri proprii cele necesare traiului. Au reclamat că Primăria trebuie să le dea alimente. Eu nu am cadrul legal să scot un leuţ din buget pentru această situaţie. Ei spun că nu au niciun venit, asta ar fi pretenţia pe care o au”, a explicat primarul.   Potrivit edilului, conform estimărilor oficiale, în perioada următoare numărul celor întorşi acasă va creşte la 500. „Noi avem obligaţia să verificăm dacă este respectată măsura izolării la domiciliu. Îi ajutăm şi cu cumpărăturile. Ei lasă în gard o sacoşă cu bani şi lista cu cele necesare, mergem la magazin, cumpărăm şi apoi le ducem alimentele. E dificil, pentru că noi nu avem echipamente. Folosim ce ne-a rămas de la gripa aviară, măşti, mănuşi“, explică primarul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *