Shadow

Cluj: Preot pensionar din Huedin, oprit de la a mai sluji după ce a oficiat un ritual de jurământ în biserică, pentru mai mulţi tineri romi

Un preot pensionar din Huedin a fost oprit de a mai face slujbe după ce a oficiat un ritual de jurământ, în biserică, pentru mai mulţi membri ai comunităţii rome. Decizia Mitropoliei Clujului a venit după ce au fost făcute publice imaginile cu ritualul în care mai mulţi tineri jură, întinşi într-un sicriu aşezat în faţa altarului.

În imaginile publicate de InfoHuedin.ro pot fi văzuţi câţiva bărbaţi din comunitatea romă care aşază în biserică un sicriu, în timp ce alţii filmează ceea ce se întâmplă. Ulterior, unul dintre tineri se întinde în sicriu, iar ceilalţi îi explică preotului ce trebuie să jure acesta, mai exact că nu a avut o relaţie cu nora unui dintre ei.

După terminarea pregătirilor, preotul începe să citească rugăciuni, iar apoi îl pune pe tânăr să repete după el, până la un punct, jurământul.

La un moment dat, după ce un alt tânăr este pus să jure, ceilalţi încep să se certe despre ce trebuie făcut jurământul.

După ce filmarea a fost făcută publică, Mitropolia Clujului a decis ca preotul pensionar Ioan Tonca să fie oprit de la “săvârşirea lucrărilor sfinte”. De asemenea, el va fi cercetat disciplinar.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *