Așa se întâmplă mereu în situațiile de criză prin care a trecut sau trece omenirea. Se identifică o comunitate minoritară și i se pun în cârcă toate relele pământului. Pentru mase e cel mai simplu așa: dușmanul este ușor de deosebit din cauza culorii pielii sau a obiceiurilor specifice, în general lumea oricum îi urăște chiar dacă nu se manifestă de frică. Dar crizele sunt numai bune pentru a deschide robinetul urii prost mascate. Scandalul a luat ușor amploare atunci când un respectabil autor și universitar s-a complăcut în rasism. Culmea, el însuși membru al unei minorități îndelung persecutate de-a lungul istoriei, Vladimir Tismăneanu nu s-a putut abține să se amuze la o glumă rasistă, una dintre multele care circulă în lumea elitelor românești. S-a scris mult despre asta, deja, într-un răstimp scurt.Pe de-o parte au sărit activiștii romi și nu numai. Au fost revoltați oameni care sperau și încă speră că toleranța va de deveni regula, iară nu excepția, chiar și în societatea românească. De partea cealaltă s-a ridicat un inimaginabil val de ură rasială. O ură ce stătea ascunsă sub preș, locul unde leneșii superiori își ascund gunoaiele.
