Tot mai multe acțiuni polițienești acuzate de rasism la adresa romilor  / Cazurile din Cehia și România

Tot mai multe și mai multe cazuri de brutalitate a poliției împotriva romilor ies la suprafață pe fondul măsurilor de carantină, izolare și urgență din întreaga Europă Centrală și de Est (ECE), scrie publicația belgiană EUobserver, citată de Rador.

Ultimul incident este atacul de luna trecută al unui polițist slovac asupra a cinci copii mici romi.

Copiii, patru fetițe și un băiețel cu vârste de la șapte la 11 ani din așezarea romă Krompachy, aflată în carantină, au fost bătuți cu un baston de un polițist.

Cu lacrimi în ochi, una dintre fetițe a povestit unui reporter: „Ne-am dus după lemne și polițaiul a început să ne alerge și să țipe la noi că ne împușcă dacă nu stăm pe loc. Ne-am oprit și ne-a băgat într-un tunel și ne-a bătut acolo.”

Conform articolului publicat de Romea.cz, copiii au fost tratați de medici militari pentru rănile suferite.

Acest ultim scandal survine la numai câteva zile după apariția șocantă pe rețelele sociale a unei filmări în care poliția română bate și abuzează romi întinși pe jos cu fața în țărână și cu mâinile legate la spate.

 

Măsuri dure și măsuri insuficiente ale poliției

 

Săptămână de săptămână primim cu regularitate informări privind abuzuri polițienești contra romilor: mărturii despre complicitatea organelor polițienești cu forțe paramilitare de extrema dreaptă; discriminarea pe criterii etnice de către poliție și exces de zel într-un district, iar într-un altul măsuri insuficiente și evitarea deliberată de a „servi și proteja” atunci când vin neo-naziștii în patrulă; raiduri violente în masă ale forțelor speciale în cartiere de romi; răni grave, mergând până la deces, în urma bătăilor aplicate în arest sau în cursul arestării.

Leave a Reply

Your email address will not be published.