Fondurile europene trebuie să meargă direct către prevenirea şi combaterea rasismului anti-rrom şi către pozitivarea imaginii de sine etnice a rromilor. Beneficiarii acestor fonduri ar trebui să fie, aproape în exclusivitate, organizaţiile rromilor, iar coaliţiilor formate din mai multe organizaţii de rromi ar trebui să primească punctaj superior la evaluarea propunerilor de proiecte. Este bine ca Michael Roth apreciază ERIAC pentru activismul cultural şi apreciază rromii pentru contribuţia la cultura europeana. Atunci, de ce nu un fond european pentru dezvoltarea şi promovarea culturii rromilor?“ Aceste două comentarii ale doamnei Delia Grigore şi în special partea în care spune clar că : ,, Beneficiarii acestor fonduri ar trebui să fie, aproape in exclusivitate, organizaţiile rromilor, iar coaliţiilor formate din mai multe organizaţii de rromi ar trebui să primească punctaj superior la evaluarea propunerilor de proiecte”, intervenţiile domnului Mensur Halliti, din timpul conferinţei mai sus amintite de doamna Delia Grigore, precum şi câteva comentarii la ultimul meu articol, m-au determinat să scriu astăzi despre Mişcarea Romilor din România. Dacă te-ai fi născut rom şi ai fi om, la locul tău, ţi-ar plăcea să fii judecat după apucăturile neortodoxe ale unora de care te leagă doar etnia? Cum romii care muncesc în ţară şi prin Europa, şi sunt foarte mulţi, nu au timp de stat pe stradă, cei mai vizibili romi au fost şi sunt cerşetorii şi infractorii, iar rezultatul este că foarte mulţi cred că o întreagă etnie este la fel ca ei, iar asta nu conduce la nimic bun pentru ziua de mâine. Încă din anul 1990 guvernele şi-au îndreptat atenţia şi către comunităţile de romi. Dintre romi, un rol important pentru această atenţie l-a avut sociologul Nicolae Gheorghe, poate chiar cel mai important rol. Occidentul a sărit, şi el, să dea o mână de ajutor, mai întâi, sensibilizat de cazurile prezentate de presă. Apoi, din dorinţa ca cei mai săraci dintre romi şi predispuşi, unii dintre ei, să stea cu mâna întinsă la cerşit pe la colţ de stradă apoi chiar în buricul târgului, ori cu mâinile în buzunarele altora, să stea mai mult pe la casele lor, să-şi facă un rost şi să nu mai creeze disconfort prin Europa. Şi, pentru asta, Occidentul a investit foarte mulţi bani. În România, bazele mişcării romilor postdecembriste au fost puse de Nicolae Gheorghe.Lângă el au crescut şi au avut de învăţat mulţi tineri romi. Pe cei despre care scriu astăzi, Nicolae Gheorghe îi considera, în 2013, cu câteva luni înainte de moarte: ,,mai degrabă blocaţi în stadiul de birocraţi scriitori de proiecte” Nicolae Gheorghe a murit în data de 9 august 2013, răpus de cancer. Din păcate, după moartea sa, cancerul a început să lovească şi mişcarea romilor dar şi procesul de incluziune a cetăţenilor români de etnie romă, transformând, de dragul fondurilor europene, o etnie întreagă în grup vulnerabil, lucru care nu este deloc conform cu realitatea. Cancerul Mişcării Romilor din România şi al incluziunii romilor din România îl reprezintă câteva ong-uri cu sediul în Bucureşti, ale unor intelectuali romi care n-ar fi intrat la facultate pe locurile fără taxă dacă n-ar fi existat locurile speciale pentru romi. Aceşti intelectuali romi consideraţi ,,blocaţi în stadiul de birocraţi scriitori de proiecte” de către Nicolae Gheorghe, s-au deblocat imediat după moartea acestuia şi au gândit, au înfiinţat şi au dezvoltat un sistem de consultări cu circuit închis şi exclusivist pe problematica romă pentru guvernele postdecembriste, până la căderea Guvernului Dăncilă, de dragul fondurilor nerambursabile destinate incluziunii romilor din România.
