Alegerea primului preşedinte român de etnie romă, în 2034, fu un fel de electroşoc pentru întreaga Europă. Nimeni nu-şi imaginase, în redacţiile marilor medii de informare, că românii ar putea într-o bună zi vota masiv şi cu entuziasm pentru ca un politician ţigan să fie instalat la Palatul Cotroceni. Folosesc în acest articol cuvîntul ţigan în primul rînd datorită faptului că Rică Obor, omul care s-a aflat timp de două mandate în fruntea statului român, a făcut tot posibilul pentru ca aceste termen să revină, ca un titlu de nobleţe,
Să nu ne temem de cuvîntul ţigan, el este emblema suferinţelor noastre şi avem datoria de a-l înnobila. Milioane de oameni ascultă în lume o muzică pe care o recunosc imediat ca fiind ţigănească. Ar trebui oare să o rebotezăm şi să spunem muzică romă?” invitaţi pe platoul său un număr egal de români şi de ţigani pentru a-i incita să discute împreună despre tot, şi mai ales despre expresii de genul „s-a înecat ca ţiganul la mal“, „a se ţigăni“, „nu ieşi, copilule, în stradă că te fură ţiganul“, „se ceartă ca la uşa cortului“…
Alegerea lui Rică Obor ca preşedinte, în 2034, i-a adus României, zece ani mai tîrziu, Premiul Nobel pentru pace. A fost pentru prima dată, de altfel, cînd comitetul suedez care decernează acest premiu a recompensat o ţară şi nu o personalitate sau o asociaţie sau o instituţie. Acest Nobel pentru pace a încoronat atunci un efort colectiv, din partea românilor şi a romilor, de a dialoga efectiv, de a-şi depăşi blocajele, de a convieţui pe baza unor noi reguli de respect şi încredere.
România în domeniul relaţiilor dintre români şi romi, precum şi în viaţa unei etnii marginalizate şi descriminate timp de o jumătate de mileniu. Nimic nu ar fi fost posibil însă dacă elitele ţigăneşti (pentru a relua o sintagmă folosită de Rică Obor) nu s-ar fi luptat pentru a-şi avea reprezentanţi în toate partidele, în toate consiliile locale,