Ministerul Afacerilor Externe aduce, astăzi, 2 august 2020, un omagiu tuturor victimelor de etnie romă care au suferit pe întreaga perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial. Trecerea sub tăcere, timp de mai multe decenii, a suferinţelor romilor europeni în lagărele de concentrare a contribuit la perpetuarea prejudecăţilor şi stigmatizării acestei comunităţi”, arată instituţia duminică, într-un comunicat de presă. MAE susţine asumarea responsabilităţii comune de a înlătura prejudecăţile şi de a lupta împotriva discriminării şi acţiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist. De asemenea, în contextul actualei crizei sanitare, Ministerul notează cu îngrijorare creşterea numărului de acte discriminatorii şi a discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunităţii rome şi condamnă cu fermitate astfel de fenomene. Totodată, MAE salută, cu acest prilej, adoptarea şi promulgarea în iulie 2020, a Legii nr. 124/2020 privind instituirea zilei de 2 august ca Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen, mai arată sursa citată. La 2 august 1944, aproximativ 3.000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În total, în Europa, circa 500.000 romi au fost ucişi în evenimentele din perioada Holocaustului. Pentru a onora memoria victimelor, ziua de 2 august a fost declarată drept Ziua internaţională de comemorare a genocidului romilor. Prin Legea nr. 124/2020, în vigoare din 13 iulie 2020, ziua de 2 august a fost instituită în plan naţional ca Zi naţională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen.