Cui să dau de pomană? Vine Crăciunul, suntem îmbuibaţi de promisiuni dulci ca o felie de halva Ne e frică de Dumnezeu, fiindcă ştim că am călcat în străchini. Multe fundaţii sau emisiuni TV care respiră dolari caută să te convingă că orice leu pe care îl trimiţi unui înfometat din Somalia va fi paşaportul tău către Paradis. Cu alte cuvinte, oamenii dau de pomană doar în ideea că pe lumea ailaltă nu vor fi judecaţi ca nişte nesimţiţi îmbuibaţi.
Dăm de pomană de buni ce suntem noi? Sau de fricoşi? Sau de iute ce ne scârţâie târtiţa? Ne e frică de Dumnezeu sau Îl iubim pe Dumnezeu? Zice că ambele variante sunt bune, atâta vreme cât mâncăm numai fasole în post şi nu ne culcăm cu amanta celui mai bun prieten. Ci numai cu amanta celui mai bun duşman.
A venit iarna, acoperă-mi contul cu ceva. Cu umbra unui Primar sau mai bine cu umbra ta, ca să parafrazez bietul poet.