Mor românii de necaz/c-au ţiganii aragaz/aragaz cu trei butoane / şi copiii mor de foame”. Uneori credem că tele-ţiganul e putred de bogat, deşi nu munceşte şi-l pizmuim pentru că și noi am vrea să fim așa. Aşa îl primim pe tele-ţigan în casă, protejaţi de sticla televizorului sau plasmei agățate pe perete. Așa nu-i șimtim mirosurile și nici nu trebuie să ne păzim bibelourile. Răspunsul este că la televizor tele-ţiganul este mai ușor de acceptat decât cel în carne și oase. Cum e să te naşti ţigan, să trăieşti ţigan, în mijlocul unui popor care te urăşte şi te dispreţuieşte? Să zicem că treci de handicapul cultural că te-ai născut într-un mediu mizer şi nenorocit, că taică-tu e vidanjor şi maică-ta spală scările, că fraţii tăi sunt în puşcărie, că la şcoală ţi-au găsit păduchi în cap şi te-au izolat de toţi ceilalţi copii, care râd de tine, că nu e niciun copil cu pielea întunecată desenat în abecedar. Să zicem că ajungi la maturitate un muncitor cinstit, la fel ca toţi ceilalţi. O să ţi se zica vreodată altfel decât „bă, ţigane”? N-o să ţi se scoată pe nas, în veci, la cea mai mică ocazie, că „ţiganul, tot ţigan”? Or să te angajeze vreodată la fel ca pe români? Or să aibă vreodată încredere-n tine? Ieşi din mocirla ta cu un efort supraomenesc, ajungi un intelectual. Vei fi vreodată altceva decât „ţigan împuţit”? Ţiganii fură? Poate fură! Dar unde ne sunt autostrăzile promise? Unde este flota României? Unde sunt banii din taxele şi impozitele plătite de pensionarii care acum nu mai au bani pentru o aspirină? Pe astea cine le-a furat? Şi cine strigă: „hoţii!”?