Pe 16 mai, ne amintim și sărbătorim curajul rezistenței Romilor. În această zi din 1944, o răscoală romă a perturbat planul nazist pentru anihilarea a 6500 de locuitori a așa-numitei „tabere țigănești” de la Auschwitz-Birkenau. În cele din urmă, exterminarea a avut loc în august, dar acest act de rezistență a devenit parte din memoria noastră colectivă. Datorită mărturiilor supraviețuitorilor și organizațiilor precum Vocea Romilor din Franța și altele, am căpătat o nouă dimensiune a conștientizării.
Moștenirea acestei răscoale a romilor ne orientează în găsirea de valoare și sens pentru mișcarea de rezistență din zilele noastre. Unii oameni, cinici cu privire la mișcările și avocații romilor, susțin că suntem ineficienți sau lipsiți de sens, deoarece ceea ce obținem nu are un impact vizibil asupra vieții a milioane de oameni. Conform acestei linii de gândire, s-ar putea concluziona că cei care s-au ridicat în picioare pe 16 mai nu trebuie amintiți și sărbătoriți, ci mai degrabă învinuiți și uitați pentru că au eșuat și au fost uciși.
Cu toate acestea, revolta romilor ar trebui privită în raport cu ceea ce prizonierii romi au înfruntat atât de curajos: cea mai puternică mașină de ucis din toate timpurile. Această perspectivă dă sens rezistenței noastre și rezonează în timp și spațiu.
În luptele noastre de astăzi, nu trebuie să fim derutați și dezorientați de înfrângere și cinism. Acestea nu au determinat nicio persoană, grup sau națiune din istorie să facă progrese și nu ar trebui să ne ghideze astăzi. În cadrul mișcărilor noastre, introspecția și condamnarea greșelilor sunt necesare pentru avansarea etică și politică. Dar, în imaginea de ansamblu, trebuie să ne uităm la ce avem de înfruntat: forța rasiștilor și extrema dreaptă care trezește „Auschwitz adormit”, cum bine a descris Ceija Stojka.Vorbim despre o forță malefică care nu atacă doar romii; aceasta ne destabilizează țările, Uniunea Europeană și lumea din nou.