Când un drum plin de noroi înseamnă o sarcină în plus pentru femeia responsabilă de curățenia propriei case, infrastructura este o problemă feministă. La fel și canalizarea, iluminatul stradal sau accesul la un medic de familie.
Asta a învățat Carmen Gheorghe, președinta E-Romnja, asociație care luptă pentru drepturile femilor rome, și bursieră Ashoka.
Carmen a crescut în comunitatea de romi din Mizil. A prins gustul implicării civice de la sora ei mai mare, iar după terminarea facultății s-a întors să lucreze cu femeile rome din comunitate, pe care nu le întreba nimeni ce probleme au.
Din 2012 încoace, prin E-Romnja, Carmen a dat o voce femeilor rome din orașul în care a crescut, le-a învățat cum să lupte pentru drepturile lor și să se facă ascultate de autorități. Ca atunci când au avut nevoie de drumuri asfaltate și de servicii de salubritate.
Aceasta este povestea ei și a femeilor rome pe care le-a învățat să se facă ascultate.