Tata spunea să nu ajut niciodată un gadjo (“să nu dai tâță porcului“ – aluzie la culoarea rozalie), ba chiar “când zice, mor, ajută-mă, atunci să-l calci pe gât, Dumnezeii mamii lui“. Chestia era că atunci când ieșea în stradă era amabil cu gagiii, mieros, zâmbitor, total fals, nu era în niciun război civil cu ei, nici nesupunere civică, nici gherilă urbană etc. Eu deja fusesem jignit și bătut de niște copii români, ba chiar părinții lor nici nu le dădeau voie să se joace cu “țiganul borât“, iar el, ca tată, trebuia să mă răzbune, să mă apere de răul lumii cu care nu mă puteam lupta, la vârsta aceea. El, însă, era violent doar cu noi, copiii lui, ne bătea în amintirea plăcerii de a bate. Dintr-o dată am devenit o persoană importantă, toată lumea mă privea afectuos, urma să ne despărțim definitiv, eram ca un erou, un învingător,Terminasem facultate eram Lucrator in pressa chiar mai ceva decât “tovarășul comandant al Militiei “ de care povestea tata, căruia îi recunoștea dreptul de a-i fi superior romilor Aici avea dreptate, mereu mi s-a spus bengailo (într-o ureche), chiar și acum mi se spune “Diamant nebunul“ chiar și de Paun șefu , pentru modul meu excesiv de direct de a fi!. Nu poți fi umilit, decât când renunți la onoare și devii slugă, sclav – și asta nu are legătură cu cât de deștept sau bogat ești, ci cu alegerile etice pe care le facem. Aveam să aflu mai târziu că era tehnica rezistenței civice, nonviolenței lui Iisus, Buddha, Gandhi și Martin Luther King, “omului revoltat“ al lui Camus (același care a scris că “singura problemă filozofică a omului este sinuciderea“, a nu trăi ca un mort, ci a face din viață un proiect).
