Shadow

Mesajul unui român imparţial, de etnie romă, pentru liderii politici ai zilelor noastre: Iar ne-aţi uitat!

Una dintre cele mai mari greşeli, pe care le fac mulţi lideri politici ai zilelor noastre, este să se compare cu alţi lideri politici şi cu trecutul lor. Am putea tolera o asemenea trufie dacă această invocare a trecutului n-ar fi o sursă de rele intenţii şi permanente animozităţi. Acest comportament se traduce prin risipă de timp şi, implicit, lipsă de respect pentru tine însuţi, învestit cu îndatoriri faţă de aceia care, prin votul lor, te-au propulsat în această demnitate publică. Mai mult decât atât, doamnelor şi domnilor politicieni, atunci când folosiţi, pentru a vă exprima opinia, expresii argotice, aluzii vulgare, limbaj minimal amintind de mahalaua spirituală a societăţii, nu reuşiţi decât să vă faceţi autoportretul în oglindă, adăugând trăsăturilor fizice şi dimensiunea caracterului dumneavoastră. Dacă acceptăm că fiecare persoană publică are o menire, atunci liderul trebuie să fie, fără niciun compromis, în slujba exclusivă a cetăţeanului, aceasta este chemarea sa. Din nefericire, observăm din ce în ce mai evident goana după celebritate, populism ieftin şi străveziu din recuzita personajelor lui Caragiale, înrudite îndeaproape cu Dandanache, cel “mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”. Portretul moral al liderului modern ar trebui să includă, în tuşe puternice, devotamentul, echilibrul, puterea de a asculta, toleranţa faţa de opinia celuilalt, spiritul gospodăriei şi dorinţa fierbinte de a da România înapoi românilor. Totul prin prisma dictonului latin actual încă: acta, non verba – fapte, nu vorbe! Mai pe româneşte, promisiunile demagogice şi statisticile discutabile referitoare la creşterea economică, a măririi pensiilor, alocaţiilor, construcţie de autostrăzi, simple declaraţii electorale sau lozinci fluturate prin Parlamentul României, chiar în forma unui borcan cu ceva praf de autostradă şi pancarte fără noimă, afişate cu opulenţă şi lipsă de respect faţă de cetăţeni. Mult trâmbiţata reformă, investiţiile cuantificate în locuri de muncă trebuie să părăsească terenul alunecos şi mocirlos al sloganurilor şi să ajungă urgent realitate palpabilă. Lupta cu „Mafia”, măsuri coerente care să conducă în sfârşit la România educată, ruperea definitiva de un Ev Mediu fără electricitate, alimentare cu apă, canalizare, gunoaie şi defrişare trebuie să se mute de pe canalele TV sau întrunirile slugarnice cu partizanii politici sau naivii uşor de manipulat, în realitate. Toate acestea şi multe altele, la fel de dureroase, ar fi fost imperios necesar să se regăsească în PNRR, dar unul generat de interesul şi dragostea pentru români şi nu pentru arginţi, fie ei şi ai incompetenţei. Eşecul răsunător şi jenant cu care încă ne confruntăm prin neputinţa de a convinge Comisia să ne aprobe planul este o palmă binevenită pe obrazul echipei generos retribuite din banul public pentru dezvoltarea planului.
Reforma în sistemul de pensii ar fi binevenită dacă nu ar încuraja pensionarea voluntară, după vreo 70 de ani, şi nu s-ar merge pe principiul „să iasă din câmpul muncii cu picioarele înainte” sau prin stimulente de 14 milioane de euro pentru pregătirea personalului propriu. Nici prin plăţi de 1200 şi chiar 1450 de euro, pe zi, pentru un singur formator, când ştii că ai un milion de pensionari care se zbat să supravieţuiască cu 800 de lei pe lună, deşi au trudit să pună ţara asta pe picioare, şi ai peste 150 000 de copii care merg flămânzi la culcare în fiecare seară. Oare aşa se arată grija pentru oameni?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *