Shadow

Papa Francisc a pledat pentru integrarea romilor în timpul unei vizite în oraşul slovac Kosice

Când alimentăm închiderea, mai devreme sau mai târziu mânia se va inflama. Calea către coexistenţa paşnică este integrarea”, a spus Suveranul Pontif, după ce a ascultat cu atenţie mărturiile membrilor comunităţii rome, transmite Agerpres. „Dragi fraţi şi surori, prea adesea aţi fost ţinta preconcepţiilor şi judecăţilor nemiloase, stereotipurilor discriminatorii, vorbelor şi gesturilor defăimătoare”, a deplâns Papa Francisc. Pe de altă parte, el i-a îndemnat pe membrii acestei comunităţi izolate să facă „alegeri curajoase” pentru copiii lor, mai ales în ce priveşte educaţia, şi să-şi „depăşească temerile” prin „muncă onestă în demnitate pentru a-şi câştiga pâinea zilnică”. Comunitatea romă din Slovacia numără circa 400.000 de persoane, dintre care aproximativ o cincime trăiesc în mare sărăcie în peste 600 de cartiere mărginaşe, mai ales în sudul şi estul ţării. Partea estică a Slovaciei se numără printre locurile cele mai sărace ale Europei, cu un PIB pe locuitor foarte redus, alături de unele zone din Bulgaria şi România, notează AFP. Potrivit sursei citate, cu puţin timp înaintea acestei vizite şoseaua de acces a fost reparată şi electricienii au tras curent în cartierul Lunik IX, un loc cu probleme sociale profunde. Circa 4.500 de persoane trăiesc acolo într-un spaţiu cu o capacitate de mai puţin de jumătate. Numeroase locuinţe precare nu au electricitate, încălzire, apă curentă sau gaze, tăiate pentru facturi neplătite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *