Shadow

DOSARELE ISTORIEI Cum a fost ras de pe faţa pământului un cartier de romi în doar o săptămână

În urmă cu aproape opt decenii, în vara lui 1942, autorităţile judeţene şi locale din Vrancea au luat o decizie pentru care în zilele de azi ar fi acuzate de discriminare şi ar fi sancţionate de organismele internaţion
În august 1942, din ordinul Prefecturii Vrancea s-a luat hotărârea distrugerii totale a unui cartier întreg ocupat de romii din oraş. Măsura s-a luat din motive de salubritate, iar decizia a fost luată în cadrul “Consiliului de Higienă” al judeţului, iar cartierul trebuia desfiinţat în scurt timp. “Vă facem cunoscut că în şedinţa Consiliului de higienă, luându-se în discuţie propunerea făcută de Serviciul Sanitar al judeţului cu privire la ţigănia insalubră din acel oraş, focar de murdărie şi epidemii, consiliul a decis: 1) Să se desfiinţeze acest cartier ţigănesc în termen de patru luni; 2) Atelierele din acel loc vor fi închise în termen de 2 luni precum şi întreprinderile industriale. Terenul va fi împădurit. 3. Primăria urmează să le pună la dispoziţie terenul de schimb conform legilor”, se arată în adresa din 12 august 1942. Autorităţile locale au avut atunci la dispoziţie o săptămână pentru a răspunde cum să ducă la îndeplinire decizia luată. Cert este că a doua zi autorităţile locale s-au executat şi au evacuat întregul cartier.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *