Tânăra profesoară care îi învaţă pe copiii romi să-şi asume identitatea. Îşi împarte mâncarea cu elevii flămânzi
Anca Mezei (37 de ani) s-a luptat toată viaţa cu discriminarea. Provine dintr-o familie de etnie romă, iar de loc este dintr-un mic sat din judeţul Braşov, Purcăreni. Mama ei are două clase, iar tatăl, opt, dar au încurajat-o mereu să meargă la şcoală, chiar dacă nu i-a fost deloc uşor. Colegii de clasă o strigau „ţiganca Mezei“, iar învăţătoarea o punea în ultima bancă alături de sora ei şi le dădea ce mai rămânea din ajutoarele pe care le primeau. „Nu prea înţelegeam la acea vârstă ce se întâmplă. Ne făcea pe faţă <ţigani>. Învăţătoarea nu avea niciun respect pentru noi. Mai rău a fost la liceu, când eram domnişoară şi nu era deloc plăcut să auzi când te strigă cineva «ţigancă». Mi s-a părut ceva foarte grav“, spune Anca, tânăra profesoară. În ciuda dificultăţilor financiare cu care s-a confruntat, a excelat mereu la învăţătură. Avea zile când venea acasă plângând pentru că ceilalţi copii o făceau „ţigancă“ şi o loveau, dar asta a şi ambiţionat-o în egală măsură. Aşa a reuşit să urmeze două facultăţi, Ştiinţele Educaţiei şi Sociologie şi un master în Asistenţă şi dezvoltare comunitară. Nu toţi profesorii au privit-o cu ură. Au fost dascăli, ne mărturiseşte, care au încurajat-o să continue pe acest drum şi să înveţe să treacă peste discriminare. „Fata asta merge la cules de cartofi ca să îşi cumpere pantofi şi cărţi. Voi aveţi totul de-a gata şi tot nu învăţaţi“, era dată ca exemplu de profesori la clasă. Profesoară de limba romani la 20 de ani
La 20 de ani, vârsta la care alţi tineri nu ştiu decât de distracţie, Anca Mezei începea să predea limba romani în comunitatea romă din Tărlungeni, o mică localitate din judeţul Braşov, şi construia un centru educaţional pentru copii. „Ceea ce făceam chiar îi ajuta pe cei mici. Simţeam şi eu în egală măsură că munca mea este valorizată şi asta m-a motivat să continui ceea ce fac“, explică ea.