Am început să adun poveștile din cartea de față în perioada când am filmat Iagalo (2002) și am încheiat acest periplu cu puțin înainte să se prăpădească Stephane Karo, cel care a făcut din Taraf de Haidouks cel mai cunoscut taraf de lăutari din lume. Lui îi și este dedicată această comédie.
Aici sunt mărturiile de viață ale unor oameni aproape imposibil de catalogat. Când copilăroși, când dintr-o bucată, imprevizibili, alunecoși, spontani, mucaliți, când plini de modestie, când profunzi și generoși, gata să împartă cu tine și ultima bucată de pâine. Culae, Cacurică, Fluierici, Ilie Iorga, legendele Tarafului din Clejani, ”prințul indian”, Caliu, cu a lui incredibilă, savuroasă vioară, Costică Boeru, Marin a lui Șaică, Țagoi, Robert Anghel. Artiști desăvârșiți, muzicanți cum nu s-au mai văzut nicăieri în lume.
Aflu de concert în ultimul moment, promovarea, cum spuneam, a fost destul de discretă. Dau de veste și altora care încă n-auziseră, comentăm cu înflăcărare evenimentul şi aştept cu nerăbdare ziua când urmează să-i văd.
Ajung la Sala Arcub cu două ore înainte. Valuri, valuri încep să vină, public pestriţ, colorat, gălăgios. Vis à vis e Ambasada SUA şi-i văd pe soldaţii din post destul de agitaţi.
Ni se dă drumul în foaier. Se aprind ţigări, se discută, unii se laudă că au mai văzut Taraful cântând prin țările Europei, alţii că se cunosc cu muzicanţii, dar toată lumea convine: un concert în România se impunea de mult!
În sfârşit, intrăm în sală. Pe scenă îşi face apariţia Stephane Karo, managerul Tarafului. Îl văd emoţionat. Spune că şi pentru ei e un moment special, că şi-au dorit de la început să cânte în România, dar din motive obiective nu s-a putut. Nu insistă cu amănuntele şi ne anunţă că alături de Taraf vor cânta ca invitaţi speciali cei din trupa macedoneană de suflători, Kočani Orkestar. Am auzit de ei. Sună precum brass band-urile de la noi din Moldova, la Taraful Zece Prăjini mă refer.