Shadow

Ion Duminică „Dacă problema este ascunsă, ea nu se soluționează”

În această săptămână a fost marcată Ziua Internațională a Romilor, instituită în 1990, într-o încercare de a atrage atenția opiniei publice asupra discriminării și prejudecăților cu care se confruntă cea mai săracă și mai puțin educată etnie din Europa. În R. Moldova, potrivit celui mai recent recensământ, sunt înregistrate oficial peste 9 mii de persoane ce s-au identificat ca fiind de etnie romă. Datele organizaţiilor internaționale estimează că numărul acestora s-ar ridica la 250 de mii de persoane. Alla Ceapai a discutat cu Ion Duminica, membru al secretariatului Coaliției „Vocea Romilor” şi cercetător la Institutul Patrimoniului Cultural despre problemele cu care se confruntă comunitatea romă din Moldova.
Europa Liberă: Așadar, joi, 8 aprilie, a fost marcată Ziua Internațională a Romilor. Aș vrea, totuși,să trecem dincolo de aspectul festiv al evenimentului și să discutăm un pic despre problemele și preocupările cu care se confruntă comunitatea romă din Moldova, probleme care par să se fi agravat ultimul timp din cauza pandemiei.

Ion Duminică: „Pandemia Covid-19 e o nouă provocare pentru comunitatea romă. Încă de anul trecut eu am încercat să lămuresc această provocare, care trebuie abordată diferit pentru comunitatea romă, mai ales prin mesajele sociale care erau – Stați acasă!, Spălați-vă pe mâini! – care sunt și acum, dar nu sunt aplicabile în comunitatea romă, din motive de probleme sociale. Majoritatea romilor trăiesc în condiții indecente, în spații supraaglomerate și în unele localități nu au acces la apă. Și atunci când noi îndemnăm populația din R. Moldova să stea acasă și să se spele pe mâini, noi trebuia să luăm în considerare și comunitatea romă, care este o comunitate cu profil complex de vulnerabilitate.

Aceste mesaje aveau un aspect egalitar și mai puțin echitabil: erau toți puși în aceeași oală. Alt motiv pentru că oamenii nu pot să stea acasă e că pentru comunitatea romă e specifică activitatea zilieră, ei umblă cu ziua și când sunt nevoiți să stea acasă, seara, ei nu au ce mânca. Noi supunem o comunitate întreagă la un genocid social. Nu putem să le spunem să stea acasă, atâta timp cât noi nu le oferim compensații, măsuri compensatorii. Aceste momente sunt valabile și anul acesta.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *