Când Romina era în clasa a cincea, doi colegi au prins-o singură în clasă și i-au zis: “ai venit să furi!”.
“N-am vorbit cu nimeni [la școală] în ziua aia. Acasă n-am putut să le spun părinților, a fost foarte dureros pentru mine”, își amintește Romina. “Și eu eram la fel ca ei și încercam să fiu cât mai bună în orice. Eram foarte competitivă. Și acum sunt, dar asta e, cu asta ne confruntăm zi de zi. Dacă am pielea neagră, gata, sunt romă. Dacă ești rom, gata, furi, faci lucruri rele…”
Acum, Romina crede că incidentul a ambiționat-o să le arate că n-au dreptate. Părinții ei au absolvit zece, respectiv douăsprezece clase, iar Romina spune că au încurajat-o mereu, și pe ea, și pe ceilalți trei frați, să meargă la școală. Sprijinul lor a dat roade. Doi dintre băieți sunt studenți la universitate. Romina și fratele ei mai mic studiază la un liceu teoretic. Mai mult, fiica lor e una dintre puținele eleve rome la liceu în orașul lor, e premiantă și își dorește să devină medic.
Visul ei are legătură cu limba maternă, romani, pe care Romina, până de curând, a cunoscut-o foarte puțin. Romani este o limba de origine sanscrită și este predată în unele școli din România ca materie opțională.
Romina este printre mulții copii din România a căror viața e încă marcată de lipsuri, chiar dacă situația copiilor s-a îmbunătățit constant în ultimii 30 de ani. Pentru prea mulți, în special pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi minoritatea romă, copiii cu dizabilități sau copiii din zonele rurale, accesul la educație incluzivă de calitate este o provocare zilnică, alimentată de sărăcie, discriminare sau lipsa de sprijin în școală, acasă sau în comunitate (prin serviciile unor profesioniști locali, lucrători sociali, asistenți medicali comunitari si alții).
Conform statisticilor, copiii romi au o probabilitate de șase ori mai mică decât alți copii să finalizeze învățământul secundar.
Un studiu din 2018 arată că două treimi dintre romi fie nu au absolvit nicio clasă, fie nu au absolvit liceul, o pondere de cinci ori mai mare decât majoritatea. Mai mult, doar un procent din romi se înscriu în clasa a XII-a.