Shadow

Problema integrării romilor discutată și în Bulgaria

Integrarea romilor în comunitățile acestora este subiect amplu dezbătut și concretizat în proiecte europene creionate de Asociația Nevo Parudimos din Reșița. La Varna s-au întâlnit partenerii din cadrul proiectului „Noi soluții la vechile probleme – schimb de noi tipuri de abordări în domeniul integrării romilor”.

Împreună față în față după 18 luni de întâlniri online și pentru a întări legăturile în cadrul rețelei ERGO, au fost, zilele trecute, partenerii din cadrul proiectului ce vizează integrarea romilor. Reprezentați din mai multe țări s-au reunit la Varna (Bulgaria) pentru o „Academie de învățare” în cadrul căreia au făcut schimb de impresii și au învățat noi abilități și cunoștințe pentru îmbunătățirea activității lor cu comunitățile de romi de la nivel local.
Evenimentul a presupus și o sesiune dedicată „organizării comunitare” cu scopul de a dezvolta capacitatea organizațiilor participante de a implica comunitățile cu care lucrează, în campanii pentru implementarea politicilor de incluziune a romilor la nivel local. Zuzana Havirova din partea Centrului de Cercetare și Promovare a Romilor (RARC) din Slovacia a susținut un atelier despre cum să gestionezi și să devii un bun manager la locul de muncă.

Ultima zi din cadrul întâlnirii a început cu un atelier de lucru despre „Facilitarea vizuală”, unde organizațiile au învățat să folosească indicii grafici atunci când facilitează întâlniri la nivel local. Participanții au mai fost instruiți cum să folosească desene și cuvinte pentru a face prezentări vizuale și să ia notițe vizuale. În cadrul acestui exercițiu, cei prezenți au vizualizat înțelegerea discriminării și excluziunii sociale, ceea ce le va permite să prezinte mai bine în fața publicului conceptul de antigipsism.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *