Shadow

Marius Tudor, consilier în PE: Nepăsare, ignoranță și rasism. Realitatea pe care o trăiesc foarte mulți romi, nu cea din știrile cu palate, aur și bogății

Marius Tudor, consilier politic în Parlamentul European, a declarat în exclusivitate pentru DC NEWS că peste 80% dintre romi trăiesc în sărăcie lucie și excluziune socială, iar 40,79 % din copiii romi nu au acces la grădiniţă. Sunt doar câteva dintre problemele reale cu care se confruntă romii zi de zi, discriminarea acestei comunității fiind la fel de prezentă și în ziua de astăzi. Care este rezolvarea și cum poate fi relizată incluziunea socială a romilor, aflați în interviul de mai jos.

DC NEWS: Cu ce probleme se confrunta în prezent romii?

“România nu are o problemă a romilor, ci o problemă care ține pur și simplu de nepăsare, de ignoranță și rasism. Etnicizarea problemei și transformarea comunității de romi în grup vulnerabil, pentru că așa au zis unii că e bine, inclusiv reprezentanți ai acestei comunități, au consumat prea mult timp și au întreținut sărăcia din comunități, când problema era în altă parte. Rasismul, ura împotriva romilor, este adevărata problemă, mai ales rasismul instituționalizat, care a îngenuncheat această comunitatea, o comunitatea care dă semne că nu poate să se mai ridice, de parcă ar avea pus, intenționat, un picior pe cap.

România are, conform datelor societății civile și ale instituțiilor europene, peste 2 milioane de romi. Peste 80% trăiesc în sărăcie lucie și excluziune socială .De exemplu, în România, 40,79 % din copiii romi nu au acces la grădiniţă, iar aproape 47 % dintre romi sunt discriminaţi în ceea ce priveşte accesul la servicii de sănătate şi la servicii de dezvoltare timpurie a copiilor, datorită apartenenţei etnice. Unul din trei romi nu are acces la apă potabilă, iar fiecare al treilea copil de etnie romă merge la culcare, flămând.

Comunități întregi de oameni care trăiesc printre gunoaie, șobolani și câini vagabonzi, care culeg fier vechi și bidoane ca să aibă ce pune pe masă. Copii care nu au văzut sau gustat vreodată o ciocolată, o înghețată, care trăiesc în case din resturi de cartoane, nailoane sau lemne și care nu au nicio vină că s-au născut romi într-o societate cu mulți oameni care nu au învățat să fie buni, așa cum ne îndeamnă Iisus Hristos, și care se cred superiori altora doar pentru că au avut norocul să se nască cu pielea albă.

Aceasta este crunta realitate pe care o trăiesc mulți, foarte mulți romi, nu cea din știrile cu palate, aur și bogății ale unora, puțini, foarte puțini, dar care fac audiență. E crud, e trist că între promovarea unui copil rom crescut din cerșit, dar care merge la școală și are rezultate foarte bune și un bombardier cu lanțuri la gât, mulți jurnaliști aleg bombardierul.”, a declarat Marius Tudor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *