În perioada 1859-2011, în România, s-au desfăşurat 12 recensăminte oficiale
În perioada 1859-2011, în România, s-au desfăşurat 12 recensăminte oficiale. Dintre acestea, nouă s-au desfăşurat înainte de 1989 şi trei după acest an. Pe teritoriul ţării noastre există o îndelungă şi bogată tradiţie în domeniul evidenţei şi statisticii. Cu toate acestea, recensămintele oficiale au fost consemnate începând cu 1859.
Mărturii referitoare la astfel de înregistrări au fost menţionate încă din secolele V-IV î.Hr. în operele lui Herodot, Strabon, Xenofon şi ale altor istorici şi filosofi ai lumii antice. Apoi, în Evul Mediu timpuriu, investigaţiile cu caracter demografic şi economic efectuate fără întrerupere în ţara noastră au asigurat continuitatea unui proces de cunoaştere, de o inestimabilă importanţă. Ceva mai târziu, urbariile, catastifele, listele de dijme, tabelele episcopale au fost forme prin care, începând cu secolul al XV-lea, s-a ţinut evidenţa populaţiei şi a bunurilor acesteia. De exemplu, în 1591, domnul Moldovei, Petre Şchiopul (n. 1537- d. 1594), a întocmit, cu propria mână, „Catastihul de cisle de ţărani de la toate ţinuturi şi curteni şi vătaji şi neameşi şi popi”,
În secolele XVII-lea şi al XVIII-lea se diversifică cercetările cu caracter statistic, catagrafiile, în Muntenia şi Moldova, şi conscripţiile, în Transilvania şi Banat, devenind din ce în ce mai bogate în date privind numărul populaţiei şi, mai ales, starea materială a acesteia. O amplă catagrafie a celor două ţări româneşti s-a făcut în timpul războiului ruso-turc (1768-1774). De amintit sunt, de asemenea, conscripţia din 1785-1786 în Transilvania istorică, Banat, Crişana şi Maramureş, precum şi catagrafia Moldovei din 1803, cunoscută şi sub denumirea de „Cronica liuzilor”.