Paparudele, vechile ritualuri cu elemente de magie, săvârşite cu scopul aducerii ploilor, se ţin, potrivit tradiţiei populare într-una din cele nouă joi după Paşti. Există credinţa că această zi e a ploii şi că cine lucrează e urât de întreg satul, căci “face contra ploii”.
Paparudele sunt, la origine, stravechi creaţii mitice ce îmbină elemente magice şi religioase, cărora lumea satului de odinioară le-a dat o importanţă mult mai mare decât altor rituri săvârşite tot contra secetei, precum dezlegarea ploii “cu toporul”, sau dezlegarea cu “cu trei lacăte descuiate în apă” ori dezlegarea “cu băţul de alun” considerate un fel de vrăji preistorice practicate – cu mici variaţiuni, şi în alte popoarele europene civilizate, ori în triburile africane. Obiceiul mersului cu paparudele, aproape omniprezent, cândva, în comunităţile rurale româneşti, s-a cam pierdut în ultimele decenii, deşi, în anii secetoşi, prin unele locuri, invocarea ploii se mai face cu aceast ritual. ADVERTISING “În zona Argeşului obiceiul se ţinea patru, cinci, şase joi după Paşte sau de câte ori era secetă (în alte zone, într-una din cele nouă joi după Paşti). Copiii erau trimişi prin sat, gospodarii îi stropeau şi îi răsplăteau. La noi, în zona de deal, copiii îşi acopereau trupul cu frunze de arin – asta era, de altfel condiţia, să-şi acopere părţile corpului cu frunze, iar în alte zone, unde nu erau arini, cu foi de lipan sau cu frunze de brusture. Era important să aibă verdeaţă pe ei. Oamenii îi aşteptau la poartă cu găleţile cu apă. Se arunca chiar o găleată cu apă pe ei. Mai târziu, prin 2000-2002, când eu am mers să fac o cercetare cu privire la acest ritual, se turna, în general apă cu cana pe trupul copiilor respectivi, ca să nu răcească, dar de ieşit, oamenii ieşeau să aştepte paparudele cu găleata”, explică, pentru “Adevărul”, cercetătorul etnografic, Sorin Mazilescu.
