N-am știut să comunic”
Nu cred să mă fi iritat ceva mai tare în ultima vreme. Simțeam cum crește în mine o furie combinată cu o plictiseală devastatoare. Cînd mi-am pierdut oare răbdarea? Tot anul ăsta pandemic Într-o lume în care nimeni nu mai ascultă pe nimeni, nimeni nu citește mesajul pînă la capăt. O observație ca nu mai citesc ce postez pe fb o banală, un text și mai banal ajung să fie răstălmăcite înă la nerecunoaștere. O remarcă oarecare face ca un grup de oameni, altminteri civilizați, să-și smulgă unul altuia părul din cap Mă trezesc deseori în situații în care îmi vine să plîng de plictiseală Despre vreme. Despre cine și de ce a mai făcut COVID. Iar dacă ajung în situația asta, tac și dau din cap ca o jucărie stricată. Sînt oameni extrem de talentați în arta asta a conversației. O să rupă o tăcere care riscă să devină penibilă cu o salvatoare remarcă chiar despre vreme, ca apoi să conducă discuția spre cum se face cel mai bun gin tonic. Ăștia îmi plac. Îți croșetează timpul sprințar, cu naturalețe, te fac să te simți în largul tău, sînt culanți și nu se iau foarte în serios. Cu ei mai am o șansă să ies din muțenia asta existențială, ba chiar să rîdem puțin.
