De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ „E corect să ne numiţi romi, nu ţigani”. Oraşul Soroca, vizitat de un … Holocaustul Romilor. Să ne rugăm pentru sufletele oamenilor care au pi… Compania cu cel mai mare procentaj de angajaţi romi din România După Revoluţia din 1989, termenul de „rom” a revenit în actualitate, înlocuind cuvântul „ţigan”, ştiut fiind faptul că în ţara noastră se concentrează cea mai mare populaţie aparţinând acestei etnii. Romii din România sunt, după statistici, mai numeroşi ca în orice ţară. Deşi oficial numărul lor este de peste 600.000, în realitate ei sunt mult mai mulţi, asta şi pentru faptul că, la ultimul recensământ, cei mai mulţi dintre ei nu şi-au declarat etnia.
riginea acestei etnii a suscitat tot timpul interesul istoricilor, specialiştii arătând că romii există încă din timpul Imperiului de Răsărit, în secolul XI, când bizantinii au adus mai multe mii de robi din Siria. Ulterior, de la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei. „Tătarii care veneau de prin stepele asiatice şi ruseşti au târât cu ei acest popor care le-a servit drept robi. În vârtejul cuceririlor, tătarii au întâlnit ramura de ţigani care apucase spre Nord şi au pus stăpânire pe ea, fără vreo greutate. Ţiganii s-au arătat credincioşi noilor stăpâni şi foarte umiliţi”, susţine istoricul George Potra în lucrarea „Despre ţiganii domneşti, mănăstireşti şi boiereşti”. În principatele române, ţiganii au intrat în robia celor bogaţi, iar ei au fost împărţiţi în trei categorii: ţigani domneşti, ţiganii mănăstireşti şi ţiganii boiereşti. În proprietatea statului Ţiganii domneşti, despre care se spune că erau proprietatea statului, erau ocupaţi în domeniul prelucrării metalelor, li se mai spuneau şi căldărari şi mai tot timpul erau pe drumuri, locuind în căruţe cu coviltir. Iarna se adăposteau în pădure, unde îşi săpau bordeie în pământ. Tot din această categorie mai făceau parte ţiganii lingurari, ursarii care se ocupau de dresatul urşilor şi rudarii, care se ocupau cu mineritul şi spălarea aurului. „Din multele acte de danie ale lui Ştefan cel Mare, vedem că viteazul şi cucernicul ctitor nu se sfia să-şi aducă robi şi din Ţara Românească, bineînţeles robi ţigani, după cum rezultă din documente. Pe 16 martie 1490, Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna unsprezece sălaşe de ţigani, din ţiganii săi proprii aduşi din Ţara Românească. Că Ştefan cel Mare a luat ca pradă de război ţigani din Muntenia o spun şi cronicile timpulu
