Shadow

A doua ediție a Festivalului Romilor din Târnava, 22-24 iulie 2022

Deschiderea Festivalului este programată vineri, 22 iulie, ora 17, în centrul comunei

Consiliul Județean Sibiu organizează cea de-a doua ediție a Festivalului Romilor din Târnava, cu sprijinul Fundației Centrul European de Integrare al Romilor și al Primăriei Comunei Târnava.
Festivalul este organizat în cadrul proiectului ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, finanțat din Fondul Social European, prin Program Operațional Capital Uman 2014-2020, cod SMIS: 114591, proiect implementat în parteneriat: Fundația Centrul European de Integrare al Romilor (lider de proiect), Comuna Târnava, Liceul Tehnologic ”Stănescu Valerian” Târnava, Consiliul Județean Sibiu, CIT – Irecson – Centrul de Informare Tehnologică SRL și Social Com SRL.

Festivalul va avea loc în centrul comunei Târnava, în perioada 22-24 iulie 2022, după ce prima ediție s-a desfășurat toamna trecută, între 17-19 septembrie.

Festivalul Romilor din Târnava este unul al toleranței interetnice și al incluziunii sociale, care unește toate comunitățile culturale, etnice și sociale din localitate. Scopul acestui eveniment cultural este de a promova respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre. În sprijinul acestui obiectiv vor veni meșteșugarii și producătorii locali, interpreți și ansambluri profesioniste care vor etala tradițiile și meșteșugurile specifice etniei rome, dar și cele ale etniei române.

”Toleranța stă la baza bunei înțelegeri în comunități. Ea este calea spre a înlocui mai ușor cultura urii și a războiului cu cea a păcii. Doar acceptându-ne unii pe ceilalți, văzând ceea ce are fiecare mai bun și doar înțelegând că fiecare are dreptul la o viață mai bună conform propriului set de valori putem să contribuim la bunăstarea comunităților din care facem parte. Vă invit să fiți parte din acest proiect, să vă bucurați de festivalul Romilor, fiindcă doar unii lângă ceilalți ne putem descoperi reciproc!”, transmite președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean

Programul festivalului, la care sunt invitați să participe un număr cât mai mare de localnici, de sibieni și de turiști, include ateliere meșteșugărești și gastronomice, activități interactive pentru copii și tineri, concursuri cu premii, teatru pentru copii, proiecții de filme în aer liber și un bogat program artistic, de muzică și dansuri, care va fi anunțat în cursul săptămânii viitoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *