Shadow

Viața neștiută a „reginei muzicii lăutărești”, Romica Puceanu, artista cu un destin greu încercat de iubiri fără leac și un sfârșit în singurătate

Iubitorii de muzică lăutărească știu deja cine a fost Romica Puceanu, dar și amănunte despre contribuția acesteia, adusă acestei nișe.

romica Puceanu, știută de toată România, dar și în SUA sau Japonia

În perioada comunistă, se poate spune că muzica lăutărească nu era pe de-a întregul promovată, mizându-se, mai degrabă, pe compozițiile de muzică ușoară, cântate de interpreți agreați de regim.

În ciuda acestor restricții, Romica Puceanu era des invitată să cânte pentru „spuma” comunismului acelor vremuri, chiar dacă aceste chermeze rămâneau, cel puțin teoretic, „sub cheie”.

Chiar și așa, artistei nu i-a fost greu să-și facă un renume, de vreme ce talentul ei părea să spargă orice bariere, inclusiv pe cele ale țării. Așadar, Romica Puceanu era cunoscută atât la noi în țară, cât și în SUA sau Japonia. Acest lucru, trebuie să recunoaștem, mai ales pentru acea perioadă, reprezenta un lucru extraordinar.

Romica Puceanu miza pe viralizarea muzicii țigănești autentice, ceea ce, în definitiv, o făcea unică. Era mândră de originile ei, iar siguranța de sine o făcea să fie repectată și, deopotrivă, ascultată de o țară întreagă.

Iubitorii de muzică lăutărească știu deja cine a fost Romica Puceanu, dar și amănunte despre contribuția acesteia, adusă acestei nișe.

De altfel, de Romica Puceanu știu și iubitorii altor genuri muzicale, de vreme ce, la un moment dat, un DJ român a considerat oportun să realizeze un mix între o melodie a artistei și o alta, aparținând trupei The Prodigy.

romica-punceanu-poveste
Romica Puceanu

Romica Puceanu, știută de toată România, dar și în SUA sau Japonia

În perioada comunistă, se poate spune că muzica lăutărească nu era pe de-a întregul promovată, mizându-se, mai degrabă, pe compozițiile de muzică ușoară, cântate de interpreți agreați de regim.

În ciuda acestor restricții, Romica Puceanu era des invitată să cânte pentru „spuma” comunismului acelor vremuri, chiar dacă aceste chermeze rămâneau, cel puțin teoretic, „sub cheie”.

Chiar și așa, artistei nu i-a fost greu să-și facă un renume, de vreme ce talentul ei părea să spargă orice bariere, inclusiv pe cele ale țării. Așadar, Romica Puceanu era cunoscută atât la noi în țară, cât și în SUA sau Japonia. Acest lucru, trebuie să recunoaștem, mai ales pentru acea perioadă, reprezenta un lucru extraordinar.

Romica Puceanu miza pe viralizarea muzicii țigănești autentice, ceea ce, în definitiv, o făcea unică. Era mândră de originile ei, iar siguranța de sine o făcea să fie repectată și, deopotrivă, ascultată de o țară întreagă.

Cânta curat și din suflet, iar concertele ei reușeau să ajungă în inimile tuturor celor care aveau norocul de a-i fi alături, lângă scenă.

Nu se sfia nici de cântecele triste, dar știa să și anime atmosfera, atunci când situația o cerea.

Și-a început viața în mahalalele bucureștene și a continuat să cânte în marile restaurante bucureștene, fiind numită, ulterior, „regina muzicii lăutărești”.

Printre cele mai cunoscute melodii ale artistei se numără „Şaraiman“, „Ileană, Ileană“, „Anii mei şi tinereţea“ şi „Eu de când te-am cunoscut“, printre multe altele, desigur.

„Publicul se manifesta în restaurant exact ca la un spectacol. Când intra Romica Puceanu erau atenţi, nici nu mai mâncau. Era o onoare pentru ei – mai ales dacă venea la masă la ei să le cânte“, povesteşte acordeonistul Viorel Fundament, într-un reportaj realizat de „Kestiuni rome“.

Într-un final, a ajuns inclusiv și pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, alături de Stela Popescu, Alexandru Arșinel sau Nicu Constantin. Cei trei i-au devenit, în timp, prieteni extrem de apropiați.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *