La 32 de ani, să-și ajute țara să obțină primul titlu major a fost punctul culminant al carierei sale. Dar în afara terenului avea un impact și mai mare. În acea vară, pentru prima dată, un jucător de origine romă avea în spate întreaga țară. I-a făcut pe mulți să se întrebe dacă a fost atins un punct de cotitură.
„Poate un erou din fotbal să pună capăt celor 500 de ani de rasism?”, se întreba Renascenca, unul dintre principalele posturi de radio din Portugalia.
Înaintea finala împotriva Franței, ziarul național Diario de Noticias publica un articol în care afirma că “țiganul nostru este mai bun decât al lor”. Era o referire la atacantul rival Andre-Pierre Gignac, un alt fotbalist de origine romă.
După turneu însă, starea de spirit s-a schimbat încă o dată. “Ne-a făcut, evident, mândri să avem un membru al comunității noastre care excelează la cel mai înalt nivel, dar în același timp a fost un pic de amestec de emoții pentru noi”, spune Vitor Marques, fondator și actual vicepreședinte al Uniunii Romilor din Portugalia.
„Din păcate, comunitatea noastră este încă foarte discriminată. Am urmărit o țară întreagă oferindu-i lui Ricardo ovații în picioare și cântându-i numele, dar, în minutul următor, aceiași oameni se vor referi la noi toți drept criminali, când unul dintre ai noștri face ceva greșit. Cu alte cuvinte, nu suntem toți la fel de talentați ca Ricardo când reușește, dar dacă o singură persoană din grupul nostru comite o crimă, suntem cu toții aruncați instantaneu în aceeași pungă și considerați o grămadă de criminali? Oricât de puțin s-ar considera Portugalia o țară rasistă, există în mod clar situații de rasism care persistă în societatea noastră”.
Quaresma însuși a trebuit să le facă față. “Nu am fumat niciodată, niciodată nu am băut, niciodată nu am experimentat (cu droguri) si nici nu mi-am dorit vreodată. Dar iată, pentru că sunt rom, am reputația de a fi o mulțime de lucruri în fotbal”, afirma el într-un interviu acordat SIC în iunie 2016.
Romii se simt străini în propria lor țară, în Portugalia
Romii sunt minoritatea etnică ce există de cel mai mult timp în Portugalia și totuși încă se simt, într-un fel, ca niște străini în propria lor țară.
Un sondaj din 2016 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a constatat că 71% din comunitate a fost victima discriminării în ultimii cinci ani – cea mai mare cifră dintre cele nouă țări studiate.
Președintele Marcelo Rebelo de Sousa a recunoscut în 2018 că strategia de integrare a Portugaliei „a eșuat”. Romafobia rămâne profund înrădăcinată și, mai recent, a devenit o sursă de câștig politic în rândul extremei dreapta în creștere.
„Avem cărți de identitate, dar de foarte multe ori auzim oameni spunând: «Întoarceți-vă pe pământul vostru»”, a declarat activistul rom Pimenio Ferreira pentru postul public RTP.