Cei dornici de a savura preparate atât inedite, cât şi tradiţionale, sunt aşteptaţi la provocarea supremă a toamnei: varza
Festivalul Verzei va avea loc în Capitală, în Parcul IOR, lângă Biserica de lemn Maramureşeană, în perioada 13-16 octombrie.
Potrivit unui comunicat, cei dornici de a savura preparate atât inedite, cât şi tradiţionale, sunt aşteptaţi la provocarea supremă a toamnei: varza.
Producătorii vor aduce sute de kilograme de varză, iar bucătăresele prezente la festival promit un adevărat festin culinar cu tone de varză, albă sau roşie, dovadă a recoltei de anul acesta, care va fi gătită în toate formele – de la ceaune în care vor fierbe mii de sarmale, tocăniţe sau varză călită cu carne şi cârnaţi, varză gătită în oale de lut, varză călită cu ciolan, varză cu costiţe, varză cu afumătură, raţă pe varză, nelipsita varză a la Cluj, plăcinte cu varză, acre sau dulci, după gust, turte tradiţionale cu varză după cele mai vechi reţete, toate alături de o mămăliguţă, cu ardei iute, varză pe săturate, atât crudă cât şi murată, cu chimen, dafin, boia, sare, piper şi alte zeci de condimente ce fac „casă bună” cu varza, precizează organizatorii.
Printre vedetele târgului se vor afla „cel mai mare luşcos ardelenesc”, „cel mai mare ceaun cu ciorbă de varză şi carne de oaie”, preparate după reţete autentic ardeleneşti.
Din festival nu vor lipsi preparatele la grătar, fripturi din cărnuri aromate, mititei, cârnaţi din porc, vită şi vânat, frigărui şi pastrame de toate felurile, costiţe şi ciolane, toate acestea stropite cu must sau bere.
De asemenea, nu vor lipsi nici deserturile savuroase, plăcintele maramureşene sau veritabilele poale-n brâu moldoveneşti, prăjituri cu fructe de sezon, plăcinte cu dovleac, pregătite toate „în văzul lumii”, turtă dulce pentru cei mici, dulceţuri şi gemuri proaspete, toate preparate ce conţin ingrediente sută la sută naturale.