Shadow

Povestea romilor din Transcarpatia care s-au înscris voluntar în armata ucraineană:

La început, camarazii și-au închis bagajele cu lacăt și și-au ascuns banii. Acum suntem ca o familie

Mihailo Tîtîciko, 47 de ani, supranumit „Baronul”, și alți 8 romi din comunitatea de la Svaleava s-au înscris voluntar în Brigada 128 Separată de Asalt Montan din Transcarpatia, deși au mulți copii și ar fi putut să evite mobilizarea generală, relatează publicația ucraineană Pravda. Ei se află în zona de luptă din primele zile ale invaziei ruse. 
Când am văzut ce s-a întâmplat pe 24 februarie, mi-am dat seama că trebuie să plecăm la luptă”, explică „Baronul”. Am ieșit în tabără și am întrebat: «Cine vine cu mine?»”, povestește „Baronul”. El și încă opt s-au oferit voluntari și au plecat să se înroleze la comisariatul militar din Svaleava, regiunea Transcarpatia, vestul Ucrainei.  „Comandantul era ușor nedumerit când ne-a văzut, se uita la noi cu ochii mari și părea să întrebe: «Ce naiba caută ăștia aici?». Când am fost trimiși în zona de luptă, o săptămână și jumătate mai târziu, camarazii din unitate ne-au tratat cu neîncredere: și-au închis bagajele cu lacăt, și-au ascuns banii și alte lucruri. Se temeau că li se va fura ceva! Mi-au recunoscut ei înșiși asta!” își amintește Mihailo Tîtîciko.
Am devenit foarte buni prieteni. Și-au făcut selfie-uri cu noi, le-au trimis rudelor: «Uite, un bulibașă se luptă alături de noi, aici!» „Între timp, am devenit foarte buni prieteni. Spuneau, în glumă: «Vrem să fim ca țiganii!». Și-au făcut selfie-uri cu noi, le-au trimis rudelor: «Uite, un bulibașă se luptă alături de noi, aici!»”, explică liderul grupului de romi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *