Revoltă printre romii din târg: „Ne pun piatră rece pe piept!“
Târgul Municipal din Craiova fierbe! Subiectul zilei de ieri, printre comercianţi, era mutarea tarabelor cu haine la mâna a doua, în Hanul Roşu. Majoritatea vânzătorilor dezbătea la cald decizia primăriei şi niciunul nu părea mulţumit. Cu toţii sunt foarte revoltaţi şi spun că această mutare îi va lăsa fără clienţi.
Mutarea Târgului Municipal în Hanul Roşu (zona Luncă) a stârnit mare supărare în rândul comercianţilor. Ei spun că dacă se întâmplă acest lucru, activitatea lor va muri în lipsă de clienţi. Strada Hanul Roşu este cunoscută ca una foarte periculoasă în Craiova. Romii din târg recunosc acest lucru şi spun că sunt şi printre ei oameni care se tem să îşi depoziteze marfa acolo. „Încă nu ne-a anunţat nimeni ceva clar, dar am văzut şi noi pe internet. Dacă ne mută acolo pun piatră...