Muncă, foame și biciuire. Povestea sclavului Florin

Bărbaţii răpiţi, ţinuţi captivi, înfometaţi şi obligaţi să muncească ani la rând la o familie de romi din satul Bozânta Mică, judeţul Maramureş, au rămas cu traume mai grave decât ale militarilor care au luptat în teatrele de operaţiuni. „Tulburare de stres posttraumatic la nivel catastrofal” este diagnosticul pus de specialiştii care i-au evaluat pe cei șase bărbaţi. Unul dintre ei a trăit aproape 7 ani terorizat în barăcile din Bozânta Mică. A fost răpit de două ori, a doua oară chiar după ce mai mulţi membri ai familiei fuseseră arestaţi fix pentru chinurile la care îi supuseseră pe cei șase sclavi.

Povestea lui Florin, în vârstă de 39 de ani, este una care pare mai degrabă un film de groază, însă este viaţa pe care bărbatul nu şi-a ales-o. Florin a fost abandonat de părinţi încă din copilărie şi nu a avut niciodată parte de o familie. A trăit în orfelinat, a făcut şcoala gimnazială şi apoi o şcoală ajutătoare. La 18 ani, statul i-a dat un şut direct în viaţă. Şi a ajuns din casa de copii la o familie unde ajuta în gospodărie. Nu s-a putut adapta şi a plecat singur. La scurt timp, a fost găsit şi racolat de familia Covaci din Bozânta Mică. Aşa şi începe coşmarul pentru copilul devenit adult, pe care nu l-a vrut nimeni niciodată.

Iniţial, aşa cum relatează din ce-şi mai aminteşte, Florin a fost obligat să cerşească pentru familia Covaci, „aplicându-i un tratament inuman şi traumatic – prin bătăi repetate, înfometare, umilinţe”, reţin procurorii DIICOT în rechizitoriu. Se întâmpla prin 2013. În acelaşi an, Florin a ajuns la spital, fiind internat cu „celulita feţei, contractura articulaţiei, disfagie, insuficienţă respiratorie acută, asimetrie facială – stabilindu-se prezenţa retardului mintal moderat”, se arată în acelaşi act de trimitere în judecată a celor cinci inculpaţi.

Născut în anii ’80, cu certificat de naştere în 2013

După internare, se face o anchetă socială, iar la externare, Florin este preluat de o altă familie din localitatea Hovrila. „Pentru că starea lui de sănătate fizică şi psihică era destul de precară şi tulburările de comportament erau agravate, familia respectivă a luat legătura cu Fundaţia IHTIS, coordonată de preotul paroh de la Mănăstirea Prislop, din localitatea Boiu Mare, judeţul Maramureş, pentru ca să fie susţinut în continuare de aceasta. Fundaţia respectivă are tocmai acest obiectiv, respectiv susţinerea şi oferirea de suport persoanelor vulnerabile”, se precizează în rechizitoriul nr. 98-D/P/2020.

Florin a fost preluat de fundaţie, iar părintele paroh de la mănăstire s-a îngrijit să-l ajute să existe: pentru că până la acea dată bărbatul nu avea niciun fel de act de identitate, preotul s-a zbătut ca Florin să nu mai fie invizibil. În 2013, Florin este înregistrat, se emite pe numele lui un certificat de naştere şi carte de identitate cu domiciliul pe adresa mănăstirii. Şi a devenit rezident permanent al aşezământului de pe lângă mănăstire. Fundaţia i-a oferit un loc civilizat unde să trăiască şi susţinere continuă pentru a trăi şi nu i-a îngrădit

Leave a Reply

Your email address will not be published.